Până astăzi, 7 Aprilie 2020, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, în județul Suceava au fost confirmate 1.322 de cazuri cu COVID-19.

1.322 de cazuri confirmate cu COVID-19 în județul Suceava

Echipele mixte formate din polițiști, polițiști locali, cadre MApN și jandarmi au efectuat în ultimele 24 de ore verificarea a 3.893 de persoane aflate în autoizolare și / sau carantină privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și / sau carantinare și 74 de societăți comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. La aceste acțiuni au participat 382 polițiști, 129 polițiști locali, 37 de militari MApN și 150 de jandarmi, fiind aplicate, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare, privind circulația persoanelor, 157 de sancțiuni contravenționale în valoare cumulată de 294.000 lei.

În ceea ce privește situația epidemiologică la nivelul județului Suceava, la data prezentului comunicat erau în autoizolare la domiciliu 2.798 de persoane, iar în carantină instituționalizată 1284 de persoane. Numărul locurilor disponibile pentru carantină instituționalizată în data de 7 Aprilie 2020 este de 73 locuri. Până la această dată au ieșit din autoizolare 7.126 de persoane iar din carantină instituționalizată 244 de persoane.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare numărul 2 și până în prezent, în România au fost plasate în carantină instituționalizată 1.700 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 57 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 7 Aprilie 2020, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 182 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 663 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.042 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352, aliniatul 1, Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 631 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 400 în Italia, 193 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, doi în Namibia, doi în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 29 de cetățeni români aflați în străinătate, nouă în Italia, șapte în Franța, șase în Marea Britanie, șase în Spania și unul în Germania, au decedat.

Cetățenilor li se reamintește să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800 800 358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4 021 320 20 20.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *