În Calendarul evenimentelor ecologice astăzi este Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon, zi în care a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon – 16 Septembrie 1987.

Protocolul de la Montreal cu privire la substanţele care distrug stratul de ozon a fost elaborat sub conducerea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, adoptat la data de 16 Septembrie 1987 și care a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 1989. Protocolul de la Montreal obligă părțile semnatare să elimine progresiv substanțele care diminuează stratul de ozon, conform unui calendar prestabilit. Un număr de 196 de state au ratificat Protocolul de la Montreal, care este un model de acord multilateral în domeniul protecției mediului.

Stratul de ozon este un strat în atmosfera Pământului care absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete. Stratul de ozon absoarbe 97-99% din radiațiile ultraviolete ale soarelui, care altfel ar deteriora formele de viață de pe Pământ.

Controlul tot mai strict al substanţelor care epuizează stratul de ozon, în cei 30 de ani scurşi de la adoptarea Protocolul de la Montreal, nu numai că a condus la protejarea stratului de ozon pentru generaţia actuală şi cele viitoare, dar a contribuit şi la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Deasupra Antarcticii, se produc cele mai ritmice şi mai dramatice micşorări ale stratului de ozon. De obicei, gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii atinge intensitatea maximă la începutul lunii octombrie. Aceasta continuă să se extindă, dar se speră la o închidere a ei până în 2030-2070, ajungându-se din nou la nivelul anilor '80.

Tema pentru Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon din acest an – Grijă pentru tot de-i viu sub Soare! – amplifică recunoașterea publică a succesului și impactului Protocolului de la Montreal. De asemenea, generează un sprijin suplimentar pentru noul mandat al protocolului – de eliminare treptată a substanțelor care epuizează stratul de ozon – în temeiul Amendamentului de la Kigali, adoptat în 2016. Eliminarea treptată sau utilizarea controlată a acestor substanțe a condus la limitarea radiațiilor ultraviolete dăunătoare de a ajunge pe Pământ, având astfel grijă de sănătatea oamenilor și a ecosistemelor terestre, respectiv, de tot ce-i viu sub Soare, măsuri ce trebuie continuate.

Diminuarea stratului de ozon duce la: scăderea eficacităţii sistemului imunitar, cu apariţia infecţiilor, a cancerului de piele, a cataractelor şi a orbirii, arsuri grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor şi implicit a cantităţii de hrană, ca urmare a necrozării frunzelor la plante, distrugerea vieţii marine, a planctonului degradarea unui număr important de materiale plastice utilizate în construcţie, vopsele, ambalare…

Cu această ocazie, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava adresează un apel tuturor factorilor de decizie, politicienilor, specialiştilor, cadrelor didactice, studenţilor, elevilor, jurnaliştilor, cât şi întregii populaţii să continue eforturile şi să colaboreze pentru ca împreună să asigure aplicarea măsurilor de prevenire şi stopare a degradării stratului de ozon, în scopul asigurării sănătăţii generaţiilor prezente şi viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *