20 de calculatoare au ajuns la copiii și tinerii din cadrul serviciului de Asistență Maternală din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava

Fundația Te Aud România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava au derulat în perioada ianuarie – iunie a acestui an proiectul educațional în sprijinul celor vulnerabili intitulat O șansă pentru fiecare.

20 de calculatoare au ajuns la copiii și tinerii din cadrul serviciului de Asistență Maternală din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava

Fundația Te Aud România este unul din laureații programului Dăm Click pe România, organizat de Asociația Ateliere Fără Frontiere și implementat cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom. Laureații au fost aleși, pe baza evaluării proiectelor depuse, de către o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ateliere Fără Frontiere și ai partenerilor ediției. Comisia a urmărit relevanța, impactul, fezabilitatea și sustenabilitatea proiectelor depuse de către candidați.

Asociația Ateliere Fără Frontiere a anunţat laureații programului Dăm Click pe România 2020 și a adăugat 122 școli și organizații selectate pentru a beneficia de două mii de calculatoare, astfel încât lipsa echipamentelor IT să nu mai fie un impediment pentru participarea la școala online, dar și pentru a susține inițiative locale pentru integrare și educație.

Fundatia Te Aud Romania în parteneriat cu Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au echipat, în cadrul proiectului O șansă pentru fiecare un număr de 20 de copii și tineri, care beneficiază de măsura plasamentului la asistenți maternali profesioniști sau plasament la rude/persoane fără grad de rudenie, cu calculatoare, pentru a le facilita accesul la educația online, în contextul vremurilor pe care le parcurgem împreună.

Acest proiect a dat şansa celor 20 de copii şi tineri din rețeaua de asistență maternală, care au primit computere performante în dotare, să își îmbunătățească performanțele și să fie conectați în permanență cu colegii și profesorii, pe perioada în care cursurile s-au desfășurat online, datorită situației de alertă în care ne aflăm. Recunoștință tuturor celor implicați în acest proiect și le dorim mult succes în viitoarele proiecte!, a declarat Georgeta Nadia Crețuleac, director executiv, DGASPC Suceava.

Derularea acestui proiect a facilitat promovarea incluziunii sociale şi a egalităţii de şanse în rândul copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie socială, într-un context în care se vorbeşte din ce în ce mai mult despre nevoia educaţională suplimentară de care aceşti copii şi tineri au nevoie. Cel mai important rezultat al acestui proiect este, fără îndoială, impactul asupra dezvoltării beneficiarilor.

Prin intermediul acestui cadou am avut oportunitatea de-a participa într-un mod lejer și lipsit de piedici la orele online, noile informații dovedindu-se a fi mult mai receptive si interesante datorită tehnologiei noului meu dispozitiv. In comparaţie cu tableta mea ce se mai bloca din când în când și care nu mi-a împlinit dorința de cunoaștere in totalitate din cauza micilor defectiuni , pot contura că acest cadou binecuvântat mi-a schimbat într-un mod plăcut viața, indeplinindu-mi lejer, conştiincioasă, toate sarcinile de elev chiar și pe perioada pandemiei ce mi-a furat clipe ce puteau fi amintiri, petrecute fizic alături de colectivul meu la școală. Cu toate acestea, privind şi dintr-o perspectiva pozitivă, sunt uimită cum, în timpul meu liber, pe computer, acesta a reușit să marcheze un rol la superlativ de important în evoluția mea, dobândind astfel noi abilități și forţe ce mă vor ajuta pe viitor. Toate informațiile pe care le căutam şi toate cărțile pe care voiam să le citesc sunt acum la un click distanță de mine și mulțumită ecranului imens, ochii mei sunt in regulă acum. Mai pot spune că acum pot să aprofundez cunoștințele mele informatice, prin practică şi anumite teste online. De aceea, vă mulțumesc din suflet!, a povestit Elisabeta, o tânără beneficiară a proiectului.

Indiferent de provocarea întâmpinată, soluţia se găseşte în educaţie. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi s-au asigurat de bunul demers şi buna implementare a proiectului. Fiecare dintre aceşti copii merită oportunităţile cu care majoritatea dintre noi a crescut iar organizaţia noastra îşi va păstra eforturile concentrate în această direcţie, a transmis Gabriela Popescu, preşedintele Fundaţiei Te Aud România.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top