Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava lansează proiectul Învaţă din practică! INDIP, finanțat prin programul operațional Capital Uman, Apel: POCU/90/19. Valoarea proiectului este de 2.212.842,36 lei, durata de implementare este de 24 de luni, iar organizațiile partenere sunt Camera de Comerț și Industrie Suceava și firma Great People Inside din Brașov.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universităţii şi creşterea accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă, prin derularea stagiilor de practică în cadrul firmelor gazdă de practică, cu scopul de a facilita inserția pe piața muncii a absolvenților de studii universitare, pentru un număr de 250 studenţi înmatriculaţi la studii de licenţă şi master din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică și a Facultății de Istorie și Geografie.

Proiectul INDIP contribuie la dezvoltarea infrastructurii universității întrucât urmăreşte realizarea de investiții în domeniul educației, cu scopul dobândirii de noi competențe prin: îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor şi crearea de medii de practică în cadrul universităţii, în parteneriat cu angajatorii. Astfel, proiectul INDIP contribuie la asigurarea accesului pe piața muncii prin dezvoltarea resurselor umane, precum și la creșterea accesului la un sistem de educație și formare profesională de calitate, stimularea ocupării, cu precădere pentru tineri, reducerea sărăciei și a excluziunii sociale.

Prin intermediul proiectului Învaţă din practică! INDIP USV va dezvolta Centrul de Evaluare a Competențelor și Abilităților şi va înfiinţa Laboratorul de dezvoltare a competențelor digitale-Învaţă din practică!, infrastructuri de care vor benecificia generaţiile viitoare de studenţi ai universităţii.

Managerul de proiect este Mariana Lupan, prodecan al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul USV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *