Filiala județeană USR Suceava, coordonatorul local al proiectului Fără penali în funcții publice, vă anunță că, până acum, un număr total de 35.640 de cetățeni ai județului Suceava au semnat pentru inițiativa cetățenească de modificare a Constituției.

35.640 de suceveni au semnat pentru "Fără penali în funcții publice"

Astfel, județul Suceava se clasează pe locul ;ase pe țară după numărul total de semnături, fiind depășit doar de București, Cluj, Brașov, Iași și Timiș.

Inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice a depășit cu succes pragurile minime impuse prin lege, fiind susținută până acum de peste un milion de cetățeni și având peste 25.000 de semnături în 23 din județele țării.

Anunțăm că vom continua strângerea de semnături până la sfârșitul lunii august, pentru că există riscul ca unele primării să invalideze o parte din ele, sub diverse pretexte.

Inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice propune un referendum național de modificare a Constituției României, prin adăugarea în legea fundamentală a textului:

Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, pană la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.

Este important ca fiecare cetățean care dorește să semneze această inițiativă, să o facă până la finalul lunii. Fiecare semnătură contează, pentru a conferi o legitimitate cât mai mare acestui demers și pentru a le comunica decidenților politici că românii nu mai vor să fie conduși de infractori dovediți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *