Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC) România a lansat anul acesta proiectul Edu Green, o inițiativă de încurajare și sprijinire a 30 de copii din mediile defavorizate din județul Suceava, pentru a-și continua studiile chiar și în condițiile școlii online.

ACDC desfășoară proiectul în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Poliția Locală a comunei Păltinoasa, Școala Gimnazială din Capu Codrului și cu sprijinul Enel Energie Muntenia, parte a grupului Enel în România. În comunitatea Țâmpoceni, voluntarii Institutului Bucovina, împreună cu voluntarii de la specializarea Asistență Socială de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, au demarat anchete în teren și au solicitat informații de la autoritățile locale pentru a realiza un profil al familiilor care nu au acces la energie electrică.
În Țâmpoceni, locuiesc aproximativ 100 de familii în locuințe improvizate, fără acces la apă curentă, drumuri asfaltate și energie electrică prin mijloace aprobate. Prin ancheta socială desfășurată au fost analizate 75 de familii, unde locuiesc peste 190 de copii. Cei mai mulți dintre aceștia nu au resursele necesare pentru a merge la școală sau nu sunt înscriși în sistemul de educație.

De cum intri cu pantofii în noroi, ești întâmpinat de o gloată de copii gălăgioși, unii desculți, precar îmbrăcați, cu haine uzate. Privirile lor au fost totuși îndrăznețe și vesele când ne-au zărit. Împreună cu ceilalți colegi ai mei, am fost din casă în casă pentru a colecta date. Când te îndepărtezi de sat, gândurile îți stau la soluții pentru a le aduce măcar o mică bucurie, adaugă Daniel Vlăgea, terapeut ocupațional la Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și voluntar în cadrul proiectului Edu Green.

O parte dintre locuitori au totuși acces la energie electrică, prin instalații improvizate conectate la caselor vecinilor. În cadrul proiectului, după centralizarea datelor, s-a analizat și posibilitatea implementării altor surse sustenabile de energie electrică, însă din cauza factorilor geo – spațiali, nu există un context favorabil.

Pentru elevii din această comunitate, participarea la orele de curs, mai ales acum în condițiile impuse de pandemie, pare imposibilă. Prin proiectul Edu Green, 24.000 de lei au fost donați pentru achiziționarea de îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă pentru cei 30 de copii vizați, precum și tablete pentru acei copii cu acces la energie electrică. În perioada următoare se analizează mai multe oferte existente, astfel încât echipamentele tehnice să ajungă la o parte dintre școlari.

Alexandra Popovici, studentă la specializarea Asistență Socială în cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava este unul dintre voluntarii care s-a deplasat în teren pentru cercetare.

Experiența a fost una dintre cele care deschide ochii tuturor și ne arată clar că unii copii nu se pot bucura de copilărie așa cum ar merita. Au parte de foarte multe lipsuri. Din munca de teren mi-am dat seama că sunt copii cu potențial, foarte isteți și curioși care știu exact cum e ordinea în satul lor, care m-au ghidat la casele unde știau ei că există și alți copii în situații dificile, iar asta m-a ajutat enorm. Îi văd ca pe un potențial uriaș al acelei comunități, însă au nevoie de sprijin prin educație de calitate într-o școală unde ei să nu se simtă diferiți sau inferiori, spune aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *