Azi, în data de 15 Februarie 2023, la inițiativa managerului Spitalulul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, doctorul Alexandru Calancea, a avut loc la sediul unității sanitare o acțiune de prevenire a corupției cu scopul conștientizării consecințelor implicării în fapte de corupție.
Activitatea a fost realizată cu suportul profesional și instituțional al DGA – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, reprezentată de comisarul șef de poliție Marius Asmarandei.
Activitatea a vizat prevenția și conștientizarea consecințelor implicării în fapte de corupție, la care au fost invitați:
- comitetul Director;
- toți șefii locurilor de muncă ( medici / asistenți / șef serviciu / birou) și/ sau înlocuitorii acestora, după caz;
- reprezentanții tuturor sindicatelor;
- oricare angajat al unității sanitare, care prezintă interes pentru activitatea de informare și conștientizare.
Având în vedere că activitatea s-a dorit a fi dinamică, invitații au avut posibilitatea de a-și expune în cadrul întrevederii întrebările / nelămuririle cu privire la prevenirea faptelor de corupție.