Siguranţa stradală este o prioritate pentru poliţiştii suceveni. Din analizele efectuate a rezultat şi faptul că una dintre cele mai mari îngrijorări ale comunităţii este legată de siguranţa în spaţiul public. În plus, pe perioada de vacanță tinerii sunt expuși unor riscuri suplimentare, astfel încât se impune luarea unor măsuri preventive sporite.

Având în vedere aceste considerente dar şi faptul că în zona cartierului Burdujeni funcţionează principala gară din oraș, mai multe unități de cazare, depozite şi alte unităţi economice, poliţiştii au iniţiat un demers de securizare a acestui cartier prin organizarea de acţiuni cu efective sporite.

Astfel, în noaptea de 3 spre 4 August 2019, în intervalul orar 19:00 – 3:00, Poliția Municipiului Suceava, în cooperare cu Serviciul Județean de Poliție Transporturi Suceava, a organizat și executat o acţiune pe raza carierelor Burdujeni și Ițcani, pe linia prevenirii şi combaterii infracționalității stradale, a actelor cu violenţă, precum și a faptelor de cerșetorie, vagabondaj, consum de băuturi alcoolice sau substanțe interzise în locuri publice, furt și tâlhărie. De asemenea, s-a urmărit creșterea gradului de siguranță în zona și incinta sălilor de jocuri dar și a unităților de alimentație publică.

La acțiunea organizată au participat 23 de poliţişti din cadrul Poliției municipiului Suceava și Secției de Poliție Burdujeni.

De asemenea, au participat și opt lucrători de jandarmi și patru polițiști locali.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 129 de persoane şi au fost controlate circa o sută de vehicule, fiind testati cu aparatul etilotest 88 de șoferi.

Au fost reținute trei certificate de înmatruculare și un permis de conducere.

De asemenea, au fost verificate 25 de obiective, unităţi economice, săli de jocuri…

În cadrul acţiunii au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 6.600 lei.

Urmare a prezenței active în teren nu au fost înregistrate infracțiuni contra patrimoniului sau persoanei și nu au fost sesizate acte de tulburare ordinii și liniștii publice.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea și descurajarea actelor delictuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *