În data de 21 Iulie 2020, Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) sub patrunajul Secretariatului General al Guvernului a organizat prin intermediul platformei ZOOM webinarul regional Voluntari pentru sănătate în cadrul programului Promotorii Voluntariatului în România 2020.

Activități și proiecte de voluntariat prezentate în cadrul webminarului regional „Voluntari pentru sănătate”

Programul Promotorii Voluntariatului a fost lansat de către Secretariatul General al Guvernului în data de 5 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, având ca obiectiv general susținerea capacității operaționale a organizațiilor neguvernamentale din domeniul voluntariatului și încurajarea cetățenilor să desfășoare activități de voluntariat.

Programul a fost previzionat a se derula pe parcursul anului 2020 sub patronajul Guvernului României, cu selecția unor organizații neguvernamentale care să îndeplinească rolul de Promotori ai Voluntariatului. La nivelul întregii țări, au fost selectate șapte organizații neguvernamentale ca promotori de voluntariat, printre care, la nivelul regiunii de Nord – Est – Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.

Pe durata derulării proiectului, Institutul Bucovina, ca promotor al voluntariatului și-a asumat realizarea unor demersuri și activități având ca scop creșterea gradului de susținere a dezvoltării voluntariatului de către autoritățile publice locale în regiunea de Nord – Est, facilitarea colaborării cu autoritățile publice din regiune pentru susținerea activităților de voluntariat și promovarea modelelor de bună practică.

Astfel, la eveniment au participat reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și ai următoarelor instituții publice: Instituția Prefectului Județul Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, Instituția Prefectului Județul Iași, Instituția Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, 32 de unități școlare de la nivelul județului Suceava, cât și de la nivel național, dar și șapte organizații neguvernamentale. Un număr de 84 de participanți cu ID unic s-au înregistrat pentru a participa la webinar.

În cadrul webinarului regional Voluntari pentru sănătate, au fost prezentate proiecte și activități de voluntariat, cât și exemple de bună practică din acest domeniu la nivelul regiunii de Nord – Est a României.

Astfel, au fost prezentate activitățile de voluntariat desfășurate de Asociația Institutul pentru Parteriat Social Bucovina – proiectul VOCSănătate – Voluntari Pentru Sănătate în Suceava, Grădiniță pentru TOȚI Copiii, Shoebox, Clubul Împreună, Let`s Do It România 2019, cât și activități în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2. În ceea ce privește activitățile desfășurate în perioada pandemiei, au fost distribuite pachete alimentare către persoanele vulnerabile din Municipiul Suceava, cât și persoanelor din cătunul Țâmpoceni, comuna Păltinoasa, județul Suceava.

Referitor la activitatea desfășurată de către Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, aceștia au sprijinit persoanele dezavantajate prin intermediul Centrului de Urgențe Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *