Alma Mater Librorum (2021)

În perioada 25-26 Noiembrie 2021, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) va avea loc în format hibrid salonul internaţional de carte Alma Mater Librorum, ediţia a VII-a.

Alma Mater Librorum (2021)

Dedicată Zilei Bucovinei, după o întrerupere de un an, singurul Salon de carte din România organizat de o universitate într-o universitate se bucură, la această nouă ediţie, de o participare largă din Republica Moldova, Ucraina, Franţa, Statele Unite ale Americii şi România.

20 de edituri, case editoriale, librării sunt prezente în format fizic sau online. 6 axe importante de dezbatere structurează evenimentele Salonului:

  • Publicarea, editarea şi accesul la publicaţii – moderator lector univ. dr. Victor Andrei Cărcăle;
  • Nevoia de lectură, nevoia de informare – moderator asistent univ. dr. Costel Ioan Cioban;
  • Când, cum şi ce mai scriem? – moderator bibliotecar Ramona Ţabrea;
  • Ziua Internaţională a Profesorului de Limbă Franceză – moderator lector univ. dr. Mariana Şovea;
  • Diversificarea formelor de lectură – moderator asistent univ. dr. Ioan Fărmuş;
  • Noi experiențe ale vieții – moderator lector univ. dr. Marius Cucu.

Peste 30 de lansări şi prezentări de carte şi reviste, conferinţe, numeroase întâlniri cu autorii, editorii, cu personalităţi ale culturii româneşti şi străine, cu tineri creatori de literatură, sunt evenimente care se vor desfăşura în holul ventral al corpului istoric al USV, în Sala de lectură Mihail Iordache şi în Sala de lectură Periodice din Corpul A.

Ca în fiecare an, salonul internaţional de carte Alma Mater Librorum are invitatul de onoare, care, la această ediţie, este Editura Cartier din Chişinău.

Manifestarea lansează manifestări în jurul ideii de lectură, descoperă şi promovează tinere talente, încurajează cercetarea ştiinţifică. Dialogul generaţiilor devine unul dintre punctele de atracţie ce identifică salonul. 12 diplome speciale şi peste 50 de diplome de participare vor fi înmânate în cadrul evenimentelor.

Evenimentul, organizat de Biblioteca Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară şi Alianţa Franceză, este deschis şi publicului larg, pe baza certificatului de vaccinareore.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top