Alma Mater Librorum

În perioada 3-4 Mai 2018, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc salonul internaţional de carte intitulat Alma Mater Librorum, ediția a V-a.

Peste 25 de edituri şi case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova şi Ucraina şi-au anunţat participarea cu standuri de carte, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori, dialoguri cu studenţii şi profesorii suceveni, la toate acestea publicul larg din Suceava fiind invitat permanent.

Program

3 Mai 2018

  • orele 8:00 – 9:45, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Primirea invitaţilor şi instalarea standurilor
  • ora 10:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Deschiderea oficială
  • orele 10:30 – 11:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Universităţii din Suceava susținută de Victor Andrei Cărcăle
  • orele 11:00 – 11:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansare de carte: Paradigmele mecanicii cuantice de George Mahalu (Editura Matrix Rom, Bucureşti). Prezintă Mihai Dimian.
  • orele 11:30 – 12:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Tritonic din Bucureşti, invitat de onoare al salonului. Lansare de carte: Patimile doamnei ministru de Bogdan Hrib. Prezintă: Bogdan Hrib şi Liliana Cobzaru.
  • orele 12:00 – 13:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Întâlnire cu scriitorul – jurnalist Stelian Tănase – 100 de ani de la Marea Unire. Moderator: Sanda Maria Ardeleanu. Prezintă Sorin Avram.
  • orele 13:00 – 13:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Universităţii de Stat Moldova din Chişinău susținută de Sanda Maria Ardeleanu şi Ana Cîşlari
  • orele 13:30 – 14:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Didactică şi Pedagogică din Bucureşti susținută de Maria Mihaela Nistor şi Antoneta Mihailescu
  • orele 14:00 – 14.30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Junimea din Iaşi susținută de Simona Modreanu
  • orele 14:30 – 14:45, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentările Editurii Connaissances et Savoirs din Paris şi Casa Editorială Demiurg din Iaşi susținute de Sanda Maria Ardeleanu
  • orele 14:45 – 15:15, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansare de carte: Esenţial în Kinetoterapie de Daniela Iuliana Chimingică (Editura Pim, Iaşi). Prezintă Ioan Ieţcu, Claudia Bîlha şi Carmen Balan.
  • orele 15:15 – 15:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Ruta din Cernăuţi susținută de Stela Purici şi Nicoleta Holovaci
  • orele 15:30 – 16:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Reafirmarea identităţilor în Europa – întâlnire cu Andrei Marga. Moderator: Adrian Graur.
  • orele 17:00 – 18:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansări de carte: Nocturna cu vampir. Opus 1 şi Dinastia de Stelian Tănase (Editura RAO, Bucureşti). Moderator: Sorin Avram. Prezintă: Mircea A. Diaconu şi Radu Bruja.
  • ora 18:00, Auditorium Joseph Schmidt din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava
    Edit Arva şi Emerich Ghercă
  • ora 19:00, Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava
    3 Surori

4 Mai 2018

  • orele 9:00 – 9:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prezintă: Ala Sainenco. Exerciţii de neclintire. Antologia poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum 1997-2017, Bistriţa: Casa de Editură Max Blecher, 2017 / In Honorem Dumitru Irimia. Lucrările Colocviului de exegeză literară, Ediţia I, Ipoteşti, 14 Iunie 2017 / Revista Hyperion, nr. 1,2,3 dedicat Unirii de la 1918.
  • orele 9:30 – 10:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Proema din Baia Mare, Colecția Biblioteca Arabă – Punte între lumi şi inimi. Selecţie din lirica română şi arabă contemporană. Lansare de carte: Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru istorie de Aurel I. Rogojan.
  • orele 10:00 – 10:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Doxologia din Iaşi . Prezintă: Carmen Balan.
  • orele 10:30 – 11:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansări carte: Drept penal european (Editura Lumen, 2018) şi Drept procesual penal (Editura Pro Universitaria, 2016) de Vasile Păvăleanu. Prezintă: Aurora Ciucă.
  • orele 11:00 – 13:00, Primăria Municipiului Suceava
    Şedinţă festivă. Participă Editura Niculescu, Editura Academiei, Editura Junimea şi Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna. Invitaţi: Andrei Marga, Mihai Iacobescu şi Melchisedec Velnic. Moderator: Angela Zarojanu. Lansări de carte: Ordinea viitoare a lumii de Andrei Marga (Editura Niculescu, 2017), Raţiune şi voinţa de raţiune de Andrei Marga (Editura Academiei, 2017) și Scrisori din Bucovina de Mihai Iacobescu (Editura Junimea, 2017).
  • orele 13:00 – 13:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansare de carte: Ce vrei să spui, doctore? de Dana Humoreanu (Editura Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava). Moderator: Sanda Maria Ardeleanu.
  • orele 13:30 – 14:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Cărţile Voroneţului – monahia Elena Simionovici, monahia Gabriela Platon. Prezintă: Ovidiu Vintilă şi Carmen Balan.
  • orele 14:00 – 14:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii Casa Corpului Didactic George Tofan din Suceava. Prezintă: Elena Manuela David.
  • orele 14:30 – 15:00, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Lansare de carte: Cubul cu trei feţe de Andrei Pătrăucean, Georgiana Obadă şi Ana Maria Antonesei (Editura Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava)
  • orele 15:00 – 15:30, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)
    Prezentarea Editurii AMO din Suceava Ana Maria Ovadiuc

Participanti: Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza (Iaşi), Editura Universităţii Naţionale Yurij Fedkovych (Cernăuţi) (Ucraina), Editura Universităţii de Stat din Moldova (Chişinău) (Republica Moldova), Editura Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Editura Academiei Române (Bucureşti), Editura AMO (Suceava), Editura Casa Corpului Didactic George Tofan (Suceava), Editura Connaissance et Savoir (Paris) (Franța), Editura Curtea Veche (Bucureşti), Editura Cygnus (Suceava), Casa Editorială Demiurg (Iaşi), Editura Diana Press (Bucureşti), Editura Didactică şi Pedagogică (Bucureşti), Editura Doxologia (Iaşi), Editura Junimea (Iaşi), Editura Herald (Bucureşti), Editura Libris (Bucureşti), Editura Lumen (Iaşi), Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, Editura Niculescu (Bucureşti), Editura Proema (Baia Mare), Editura Pro Universitaria (Bucureşti), Editura RAO (București), Editura Trei (Bucureşti), Editura Tritonic (Bucureşti), Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Alexandria Publishing House și Cărtureşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top