În perioada 31 Iulie 2018 – 16 August 2018, vor fi expuse publicului peste trei sute de piese, reproduceri ale anumitor obiecte cucuteniene și grecești, create de cei 129 de copii participanți la activitățile atelierului de arheologie experimentală intitulat Artă și Artefacte, ediția a III-a, desfășurat la Muzeul de Istorie din Suceava între 25 Iunie 2018 – 13 Iulie 2018.

Artă și Artefacte

Lucrările realizate, respectiv vase, pandantive, statuete antropomorfe şi zoomorfe, sunt inspirate de artefactele cucuteniene păstrate în colecţiile de arheologie ale Muzeului Bucovinei dar și de minunatele imagini ale artefactelor grecești prezentate participanților.

Expoziția, deschisă publicului din data de 31 Iulie 2018, la Muzeului de Istorie din Suceava, va fi vernisată joi, 16 August 2018, începând cu ora 17:00, după care se va închide și se vor restitui participanților obiectele realizate în cadrul atelierului de arheologie Artă și Artefacte.

Acces gratuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *