În perioada 28-29 Aprilie 2018, la Shopping City Suceava va avea loc competiția intitulată Bucovina Dog Show.

Bucovina Dog Show

Alături de doar alte 13 localități din România, Suceava va fi gazda singurei expoziții chinologice internaționale din zona de nord a țării. Bucovina Dog Show va fi o premieră și pentru municipiul Suceava intrucât prin cele trei expoziții pe care le organizează, oferă șansa celor înscriși să devină direct Campion România.

Evenimentul le dă intalnire tuturor iubitorilor de patrupezi pentru a admira un spectacol fascinant.

Bucovina Dog Show va reuni două expoziţii chinologice naţionale multirasă, cu decernarea titlului CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat) ce vor avea loc sâmbătă și o expoziție internatională de tip CACIB ce va avea loc duminică. În cele două zile de concurs, pentru cele trei expoziții, sunt înscrişi peste 750 de câini, din 60 de rase, precum şi peste două sute de proprietari şi canise, la competiţia jurizată de un corp de arbitri naționali și internaţionali. Expozițiile se vor bucura de participare intrenațională, asșteptându-se proprietari din Ucraina, Ungaria, Slovacia ȘI Republica Moldova.

Ca în fiecare an vizitatorii vor putea admira câini de rasă de o diversitate uimitoare, unii dintre ei prezenţi pentru prima oară la competiţiile organizate la Suceava.

Evenimentul Bucovina Dog Show este organizat de 13 ani fără întrerupere de Asociaţia Chinologică a judeţului Suceava şi de zece ani în parteneriat cu Shopping City Suceava, fiind deja una dintre manifestările marcante pentru judeţul Suceava şi pentru zona geografică Moldova, în cadrul căreia se realizează o promovare semnificativă a chinologiei ca sport şi ştiinţă, dar şi a zonei noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *