Campanie de vaccinare antirujeolă

Silvia Boliacu (subprefectul județului Suceava), Viorel Seredenciuc (vicepreședintele Consiliului Județean Suceava), Florin Sinescu, (șeful Serviciului Dezvoltare Economică, Servicii Publice și Tehnologia Informației din cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava), Cătălina Zorescu (directorul adjunct executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava) și Irina Franciuc (președintele Asociației Județene a Medicilor Generaliști și Medicilor de Familie) au participat marți, 18 Iulie 2017, la videoconferința organizată de Florian Dorel Bodog (ministrul Sănătății) pe tema campaniei de vaccinare antirujeolică. Gazda videoconferinței a fost Carmen Dan (ministrul Afacerilor Interne).

Ministrul Sănătății a prezentat câteva măsuri ce trebuie luate, la nivelul județelor, pentru ca epidemia de rujeolă apărută în 2016 să fie eliminată. Astfel, directorii direcțiilor județene de sănătate publică vor mobiliza personalul propriu în colaborarea cu toți medicii de familie, care trebuie să intensifice acțiunile de vaccinare a copiilor aflați pe listele de asigurați și să identifice toți copiii nevaccinați. Ne aflăm într-un moment bun pentru a reuși să combatem această boală, deoarece avem stocuri suficiente de vaccin ROR, avem o Lege care va corecta multe din deficiențele și problemele actuale și avem o echipă guvernamentală profesionistă, a declarat Florian Dorel Bodog.

Carmen Dan a apreciat că pentru reușita acestei campaniei, este nevoie de o colaborare foarte strânsă între Instituția Prefectului – Județul Suceava, consilii județene, autorități publice locale și direcțiile de sănătate publică, iar în acest sens se va constitui, la nivelul fiecărui județ, o echipă reprezentată prin prefect, directorul DSP, un reprezentant al președintelui de Consiliu Județean, care să răspundă de relația cu primăriile. Ministrul a adresat rugămintea ca la nivelul primăriilor să se delege un reprezentant care să se ocupe, în mod direct, de a identificarea tuturor zonelor cu vulnerabilitate în ce privește vaccinarea, a zonelor cu acces dificil la servicii medicale, a celor care au, preponderent, populație romă și a localităților fără medic de familie. Carmen Dan a mai precizat că prefecții au misiunea de a solicita primarilor să mobilizeze asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari romi, care au competența și responabilitatea de a sprijini medicii de familie în identificarea, mobilizarea și vaccinarea copiilor din în comunitățile cu risc.

De asemenea, consiliile județene vor desemna o persoană care să asigure relația cu primăriile în realizarea acestei evaluări, iar în zonele fără medic de familie primarii, împreună cu DSP-urile, vor identifica una sau două unități care vor fi desemnate ca centre de vaccinare.

Situația evaluării zonelor cu dificultate, în ce privește riscul de nevaccinare, trebuie prezentată celor două ministere la data de 25 Iulie 2017.

Potrivit situației transmise de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la această dată, în stoc se află 7.135 doze de vaccin pentru imunizarea copiilor împotriva rujeolei, totalul dozelor asigurate de Ministerul Sănătății, pe primul semestru al anului 2017 fiind de 8.472. În județul Suceava, la începutul lunii iulie au fost raportate doar două cazuri de rujeolă.

Imediat după videoconferință, Silvia Boliacu a solicitat Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Suceava o situație referitoare la numărul copiilor din județ care au vârsta de vaccinare, pentru constituirea unei baze de date, cât mai reale, pentru campania de vaccinare. De asemenea, subprefectul a precizat că a fost emis un ordin privind constituirea echipei de monitorizare a măsurilor stabilite de cele două ministere și a fost transmisă, primăriilor din județ, o adresă privind implicarea lor în campania de vaccinare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top