Miercuri, 28 Octombrie 2020, Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava a convocat în ședintă extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava

la ședință au participat Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți, Adrian Cosinschi, managerul Spitalului Municipal Câmpulung Modovenesc, Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni, Ioan Valentin Stan, managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Cornel Vieru, managerul Spitalului Orășenesc Gura Humorului, Ilie Haraseniuc, managerul Spitalului de Boli Cronice Siret, Irina Franciuc, președintele Asociației Județene a Medicilor Generaliști Suceava și Cristian Bleorțu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Suceava.

Subiectele puse în discuție pe ordinea de zi au fost stabilirea unui set unitar de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de Covid-19 și ca urmare a creșterii incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori, în județul Suceava și desemnarea coordonatorului întregii activități a unităților medicale din județul Suceava, în asigurarea suportului medical necesar patologiei Covid și non-Covid, respectiv prezentarea Planului de coordonare a unităților sanitare județene implicate în gestionarea pandemiei COVID-19.

Luând în considerare situația prezentată de către DSP Suceava, propunerile fundamentate ale specialiștilor epidemiologi din cadrul structurii de sănătate publică, statisticile zilnice privind incidența cazurilor pozitive Covid-19 la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârile numerele 56-57 din data de 28 Octombrie 2020.

Prin Hotărârea numărul 56/28.10.2020 a CJSU s-a desemnat, sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, managerul Spitalului Județean de Urgență Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Alexandru Calancea, să asigure coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Suceava, în vederea aplicării unitare a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus.

Prin Hotărârea numărul 57/28.10.2020 a CJSU s-au adoptat o serie de măsuri de diminuare a impactului de risc la nivelul comunelor Adâncata, Grămești, Manăstirea Humorului, Pojorâta, Șcheia, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori precum și măsuri pentru comunele Bălcăuți, Botoșana, Hănțești, Ilișești, Vatra Moldoviței unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 – 3 la mia de locuitori, măsuri prevăzute de către HG numărul 856/2020, începând cu data 30 Octombrie 2020, ora 00:00, pe o perioadă de 14 zile.

În localităţile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori se aplică următoarele restricţii coresăpunzătoare ratei de infectare:

  • desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
    În localităţile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală de 3/1.000 de locuitori se aplică următoarele restricţii coresăpunzătoare acestei rate de infectare:

  • desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 de metri de intrarea în perimetrul școlii.

Totodată, se modifică scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din comunele Adâncata, Grămești, Manăstirea Humorului, Pojorâta, Șcheia și respectiv Colegiul Național Ștefan cel Mare din municipiul Suceava – unități de învățământ cu personalitate juridică și structurile arondate acestora, începând cu data de 29 Octombrie 2020.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *