În data de 23 Aprilie 2020, la Instituția Prefectului – Județul Suceava a avut loc o nouă o ședință operativă la care au participat reprezentanții administrației publice.

La ședință au participat Ionel Oprea, secretar de stat și coordonator al Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Manuela Trifan, director interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, vicepreședinte în cadrul Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, Nadia Georgeta Crețuleac, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Alexandru Lăzăreanu, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și Irina Vasilciuc, administratorul județului.

Tema principală a ședinței a fost procedura de urmat în cazul pacienților pozitivi asimptomatici ce necesită dializă pentru care a fost înaintată o solicitare din partea unei unități medicale private, precum și situația înregistrată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, unde 59 de angajați ai centrului și 242 de beneficiari sunt infectați cu noul coronavirus.

În ceea ce privește pacienții asimptomatici testați pozitiv COVID-19 care necesită dializă, domnul manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a precizat că nu există nicio problemă din punct de vedere al transportului acestora către unitatea medicală pentru dializă. Domnul secretar de stat Ionel Oprea a specificat că toți acești pacienți pot fi preluați pentru dializă de către Spitalul Județean de Urgență din Suceava, în acest sens solicitând oficial firmei private o planificare a pacienților pentru dializă cu o zi înainte pentru a putea asigura circuite funcționale separate.

Președintele Consiliului Județean Suceava a solicitat o maximă implicare din partea personalului consiliului județean în acțiunile de recrutare a voluntarilor cu pregătire corespunzătoare (medici, infirmiere, asistente, brancardieri), fiind desemnat pentru coordonarea acestei acțiuni vicepreședintelui Viorel Seredenciuc. De asemenea președinte al Consiliului Județean Suceava a propus ca, pentru persoanele care se oferă voluntar să lucreze pe aceste posturi (infirmiere, asistente, brancardieri), să fie reglementate prin acte normative, proceduri simplificate de recrutare și pregătire, pentru a acoperi necesarul de resursă umană într-un timp cât mai scurt.

Secretarul de stat Ionel Oprea a ținut să precizeze că, dacă în cursul zilei de marți, 21 Aprilie 2020, au avut doar 27 de internări cu infecție COVID-19, miercuri, 22 Aprilie 2020 numărul acestora a crescut la 40 de cazuri.

În cadrul ședinței s-a luat în discuție posibilitatea de a implementa un model de bună practică, întâlnit la un centru similar din țară, unde s-a aplicat măsura carantinării întregului centru și controlul strict al întregii localități în care acesta funcționa, cu restricții de circulație și acces implementate la nivelul localității.

Pentru protecția personalului care va asigura îngrijirea beneficiarilor în acest centru s-a luat decizia dotării cu mască și vizieră, măștile fiind de tipul fpp3 sau, în cazul unor măști mai puțin performante (simple sau FPP2) să fie purtate 2 măști simultan.Secretarul de stat Ionel Oprea a specificat că spitalul județean va aloca un număr de o mie de combinezoane pentru a fi folosite de angajații centrului care asigură îngrijirea beneficiarilor testați pozitiv, fiind stabilit și un instructaj de echipare / dezechipare corectă al acestora. De asemenea secretarul de stat Ionel Oprea a solicitat prezența obligatorie a unui medic care să asigure triajul epidemiologic și monitorizarea constantă a stării de sănătate a beneficiarilor, aspecte ce trebuie consemnate zilnic într-un registru privind evoluția stării de sănătate cu menționarea evoluției temperaturii corporale, anamnezei, inspecției vizuale la distanță… Coordonatorul spitalului județean a precizat că pune la dispoziția celor care vor coordona activitatea de îngrijire a beneficiarilor în acest centru, protocoalele medicale de identificare a presimptomelor, de terapie, terapie intensivă…

Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Nadia Crețuleac a precizat că a fost desemnat directorul general adjunct al direcției să coordoneze local toate măsurile instituite pentru gestionarea corespunzătoare a crizei la nivelul Centrului de Recuperare și Reabilitare Sasca Mică. Președintele Consiliului Județean Suceava a solicitat deplasarea imediată a acestuia la fața locului pentru implementarea primelor măsuri stabilite în vederea prevenirii răspândirii infecției și organizării activității.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *