Pentru al treilea an consecutiv, profesori ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava oferă consultații gratuite atât pentru elevii de liceu, cât și pentru absolvenții de liceu fără diplomă de bacalaureat care doresc să se pregătească suplimentar în vederea susținerii examenului de bacalaureat și a examenului de admitere la facultate.

Pentru a veni în sprijinul elevilor din ultimul an de liceu, profesori cu experiență din cadrul USV vor face consultații gratuite pentru examenul de Bacalaureat la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, Chimie organică, Istorie, Geografie, Logică și argumentare. Consultațiile sunt concepute sub forma unor module interactive și vor putea fi personalizate în funcție de nivelul de pregătire al elevilor participanți.

Pregătirea este gratuită și sunt așteptați, ca și în anii trecuți, elevi din județul Suceava, dar și din județele învecinate, care pot alege disciplina pe care vor să o urmeze, sau modulul vizat.

Pentru înscriere, este necesară completarea cererii de înscriere, aflată pe site-ul universității, la secţiunea Consultaţii bacalaureat, și transmiterea ei în perioada 26 Februarie 2018 – 7 Martie 2018 la adresa agnezia@usv.ro.

În urma cursurilor de pregătire desfășurate în perioada februarie-mai 2017, la care au participat aproape 640 de elevi, peste 90% dintre cursanți au obținut diploma de bacalaureat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *