Controale în zonele de tip bazar pentru verificarea respectării legislației privind prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

În acest weekend, polițiștii suceveni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră dar și specialiști din cadrul DSP Suceava au efectuat acțiuni de verificare în zonele comerciale de tip bazar, fiind urmărită respectarea normelor legale aplicabile în contextul prelungirii stării de alertă dar și comercializarea ilicită de produse sanitare sau farmaceutice.

Controale în zonele de tip bazar pentru verificarea respectării legislației privind prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

Având în vedere informațiile obținute cu privire la comercializarea cu încălcarea legislației specifice a unor produse farmaceutice neautorizate la nivel național, în perioada 30-31 Octombrie 2021 echipe de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava și Poliției Municipiului Suceava au desfășurat acțiuni de verificare în Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava.

Acțiunile a avut ca scop principal responsabilizarea cetățenilor în vederea respectării măsurilor de prevenire răspândirii SarsCov2 , verificarea modului de respectare a legislației în vigoare, dar și identificarea persoanelor care comercializează produse farmaceutice în mod neautorizat și conștientizarea cetățenilor cu privire la pericolele informării din surse neautorizate și administrarea unor produse neconforme, în lipsa recomandării medicale.

Au fost desfășurate activități de informare a cetățenilor, s-au distribuit măști sanitare de protecție și s-a acționat în vederea responsabilizarii cetățenilor și agenților economici.

Au fost identificate două persoane care ofereau spre vânzare în condiții neconforme și în mod neautorizat cutii ce conțineau 250 de capsule susceptibile a fi produse farmaceutice din spațiul extracomunitar. Aceste produse sunt depozitate la temperaturi neconforme, împreună cu produse alimentare perisabile, articole de îmbăcăminte, bunuri de uz veterinar. Ambalajele și prospectele nu conțin traducere autorizată în limba română, produsele fiind confiscate, sigilate, urmând a fi supuse expertizării prin structurile de profil.

Având în vedere încălcările Legii nr. 266/2008 (Legea farmaciei), prin coroborare cu art. 348 Cod Penal (exercitarea fără drept a unei activități pentru care legea cere autorizație) au fost întocmite două dosare penale, urmând a se dispune procedural.

Acțiuni de verificare și controale au fost desfășurate în toate piețele agro-alimentare din județ și în zonele comerciale tip Bazar, fiind desfășurate activități preventive și de informare. Totodată, în cazurile de sfidare a legii și de adoptare a unor comportamente care compromit prin manifestarea lor ordinea publică și efortul instituțional și social comun de gestionare a situației pandemice, polițiștii au acționat cu fermitate și au aplicat sancțiuni în valoare totală de peste 32.000 lei.

În perioada următoare vor fi intensificate acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea sau sancționarea nerespectării legislației în domeniu.

Cetățenilor li se recomandă să respecte măsurile de protecție individuală, să respecte legislația în domeniu și îi asigurăm că toate demersurile întreprinse de instituția poliției au ca scop revenirea la normalitate deplină și protejarea populației.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top