În contextul situației actuale a instituirii carantinei la nivelul întregii țări și a dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava își menține activitatea centrată pe situațiile de urgență care nu suferă amânare și se concentrează cu prioritate pe asigurarea continuității activității în condiții optime la nivelul centrelor de copii și adulți dar și la nivelul comunității, în ceea ce privește soluționarea cazurilor urgente, coordonarea rețelei de asistenți maternali profesioniști precum și a familiilor care au copii în plasament simplu.

Pe lângă măsurile luate gradual, de la începutul lunii martie, ținând cont de dispozițiile metodologice ale ANDPDCA, indicațiile Consiliului Județean Suceava și Hotărârile Comitetului de Situații de Urgență, au fost puse în aplicare și măsurile impuse prin ordonanțele militare, astfel încât:

  • Șefii centrelor de copii și adulți au întocmit un plan de măsuri la nivelul fiecărei locații, în care au prevăzut toate măsurile necesare continuării activității în condiții optime, indiferent de situațiile care pot apărea, s-au consultat cu personalul din subordine și au întocmit planul de continuitate care poate fi activat în caz de autoizolare a beneficiarilor sau a unor colegi din rândul personalului.
  • Deasemenea, șefii de centre, trimit raportări online cu privire la starea de sănătate a beneficiarilor și a personalului, în fiecare zi, dimineața și seara, țin legătura cu conducerea direcției și între ei, printr-un grup de whatsapp, dar au și grup intern cu tot personalul din subordine.
  • La nivelul fiecărei locații s-a identificat o locație care va funcționa ca Izolator în cazul în care în rândul beneficiarilor vor apărea simptome care impun izolarea acestora.
  • Au fost suspendate programările beneficiarilor la medicii specialiști, la medicii de familie, la laboratoarele de analize pe perioada stării de urgență; se va ține legătura telefonic cu medicii de familie pentru obținerea rețetelor pentru beneficarii cu boli cronice.
  • S-au transmis tuturor primăriilor, datele persoanelor de contact de la nivelul DGASPC Suceava, care pot fi contactate în cazuri de urgență sau când se solicită informații cu privire la serviciile instituției în această perioadă.
  • Persoanele care au nevoie de informații sau vor să transmită sesizări o pot face prin telefon, pe mail, pe site-ul Direcției sau prin mesaje pe pagina de facebook a DGASPC Suceava
  • Indiferent de modul în care va evolua situația, prioritatea Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava este de a lua toate măsurile de siguranță pentru menținerea stării de sănătate a beneficiarilor și a personalului din cadrul sistemului de protecție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *