Două decenii de la înființarea Jandarmeriei Montane

Data de 5 Octombrie 2001 reprezintă momentul oficial de înființare a Jandarmeriei Montane. Oameni devotați muntelui, jandarmii montani sunt cei care, atât pe timp de vară, dar și în zilele geroase de iarnă, asigură liniștea turiștilor pe traseele montane.

Două decenii de la înființarea Jandarmeriei Montane

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bogdan Vodă din Suceava are în subordine șase posturi montane, situate atât în mediul urban, cât şi în mediul rural (Gura Humorului, Frasin, Sucevița, Vatra Dornei, Broșteni, Câmpulung Moldovenesc), cu 47 de funcții încadrate. Deoarece Judeţul Suceava are un relief preponderent montan, conducerea inspectoratului a urmărit ca locuitorii cătunelor de munte izolate şi numeroşii turişti atraşi de frumuseţile locurilor, să beneficieze de un climat de ordine şi siguranţă asigurat de jandarmi bine pregătiţi în acest domeniu.

Necesitatea prezenţei jandarmilor pe traseele turistice şi la obiectivele din zona de competenţă montană constă în a acţiona permanent şi eficient pentru salvarea vieţii cetăţenilor şi a turiştilor aflaţi în dificultate pe munte, prevenirea şi combaterea faptelor infracţionale şi contravenţionale, protecţia rezervaţiilor naturale şi altor arii protejate de lege, a mediului înconjurător, florei şi faunei montane, combaterea infracţiunilor la regimul silvic şi intervenţia în situaţii de urgenţe civile în cooperare cu alte structuri specializate. De la începutul anului, jandarmii montani suceveni au participat la 775 de misiuni, 26 de intervenții la animale sălbatice și 27 de acțiuni de căutare-salvare.

Cu prilejul zilei aniversare, jandarmii au fost prezenți la datorie, pregătiți pentru a îndruma și informa turiștii care au venit să admire mirificele peisaje montane. Totodată, aceștia și-au sărbătorit ziua împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Voievodeasa, cărora le-au prezentat principalele activități, tehnica și mijloacele din dotare și le-au oferit sfaturi pentru drumeții în siguranță pe munte.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top