În luna cadourilor, Iulius Mall Suceava s-a pregătit de Crăciun și își așteaptă clienții într-o atmosferă ce recreează scenetele din basme. Duminică, 3 Decembrie 2017, începând cu ora 19:00, se va da startul sezonului sărbătorilor de iarnă.

După aprinderea luminițelor, cei prezenți vor avea parte și de un cadou muzical special. Pe scena de la etajul Iulius Mall Suceava vor urca instrumentiștii Filarmonicii de Stat Botoșani. Atmosfera de Crăciun va fi îmbogățită cu melodii de sezon, interpretate de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc și de mezzo soprana Maria Jinga.

Crăciunul nu este complet fără pomul împodobit. Astfel, la intrarea principală în Iulius Mall Suceava, cei mici, dar și cei mari, vor fi încântați cu un brad impozant, decorat cu personaje şi scene din basme, printre care zâne fermecate şi ghinde magice. În periplul lor prin magazinele preferate, clienții Iulius Mall îi vor întâlni pe Moş Crăciun, dar şi pe Crăciuniţa, care au înălţimi de șapte metri. Întregul mall va fi cuprins de atmosfera de sărbătoare, fiind decorat cu nenumărate luminițe, decorațiuni strălucitoare și ghinde supradimensionate care dezvăluie scenete desprinse din paginile cărților cu povești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *