COVID-19

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a implementat o linie semi-automată de testare COVID-19, care va fi predată Spitalului Județean Suceava pentru înființarea laboratorului de testare

Echipa Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava (USV) a implementat o linie semi-automată de testare pentru coronavirus (COVID-19), sub coordonarea șefului de lucrări biolog Andrei Lobiuc și a profesorului universitar Mihai Dimian, cu consultarea colegilor de la Institutul Matei Balș din București și a specialiștilor din industria de profil.

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava anunță prelungirea perioadei de suspendare a cursurilor

Având în vedere publicarea Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în data de 17 martie 2020 Consiliul de Administrație (CA) al Universității Ștefan cel Mare din Suceava a analizat situația generată de răspândirea COVID-19 și a decis ca prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 22/11.03.2020 cu privire la măsurile implementate în USV pentru prevenirea epidemiei să fie extinse până la data de 22 aprilie 2020 inclusiv.

Scroll to Top