Satul Șcheia

Proiect demarat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu ocazia „Zilei Internaționale pentru nonviolență în școală”

Proiect demarat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu ocazia "Zilei Internaționale pentru nonviolență în școală"

În perioada ianuarie-iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează un concurs, în rândul elevilor de gimnaziu, pe tema elaborării unor materiale informativpreventive destinate prevenirii violenței psihologice (bullying).

Acțiuni în sistem integrat ale polițiștilor și asistenților sociali pentru monitorizarea și sprijinul copiilor din medii defavorizate

Având în vedere particularitățile sezonului rece dar și vulnerabilitățile sociale pe care le implică, polițiștii acționează în această perioadă pe raza întregului județ în comunitățile defavorizate pentru identificarea persoanelor care se află în situații de risc infracțional sau victimal, vizând totodată identificarea minorilor sau a altor persoane defavorizate care nu au condiții conforme de dezvoltare …

Acțiuni în sistem integrat ale polițiștilor și asistenților sociali pentru monitorizarea și sprijinul copiilor din medii defavorizate Vezi mai multe informații »

Ion Suruceanu

Ion Suruceanu

Vineri, 29 Octombrie 2021, Ariata Events din Șcheia te invită la un concert susținut de Ion Suruceanu.

Ion Suruceanu

Ion Suruceanu

Duminică, 30 Mai 2021, începând cu ora 19:00, Ariata Events din Șcheia te invită la un concert susținut de Ion Suruceanu.

Misiuni ale pompierilor militari suceveni

Misiuni ale pompierilor militari suceveni

Marți, 13 aprilie, de Ziua Informării Preventive, pompierii militari suceveni au intervenit în cazul a 56 de situații de urgență. S-au înregistrat 13 incendii, 19 intervenții medicale SMURD, un accident rutier, 16 monitorizări și informări preventive și șapte alte misiuni specifice.

Un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava

Un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava

Astăzi, 10 Februarie 2021, a avut loc on-line ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca prim punct pe ordinea de zi stabilirea unui set unitar de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de …

Un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava Vezi mai multe informații »

Tatiana Harabagiu, Sergiu și Alin Cimpoieș

Tatiana Harabagiu, Sergiu și Alin Cimpoieș

Sâmbătă, 7 Martie 2020, începând cu ora 19:00, Ariata Events din Șcheia te invită să sărbătorești Ziua Internațională a Femeii alături de Tatiana Harabagiu, Sergiu și Alin Cimpoieș.

Scroll to Top