Joi, 28 Septembrie 2017, începând cu ora 19:00, Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava te invită la spectacolul intitulat Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare de Tankred Dorst și Ursula Ehler, după o nuvelă a faimosului scriitor spaniol Miguel de Unamuno.

Traducerea: Victor Scoradeț. Adaptarea și regia: Alexander Hausvater. Scenografia: Maria Miu. Compoziția muzicală: Mircea Kiraly. Coregrafia: Victoria Bucun. Light / Video Design: Lucian Moga. Regia tehnică: Sebastian Rațiu.

În distribuție: Cosmin Panaite, Delu Lucaci, Cătălin Ștefan Mîndru, Bogdan Cantauz, Clara Popadiuc, Bogdan Amurăriței, Diana Lazăr, Cristina Florea, Sergiu Moraru și Alexandru Marin.

Fernando Krapp vine în oraș, cu o reputație construită și o avere uriașă. Un iubitor al rafinamentului, Fernando dorește să controleze totul în jurul său. El își alege cea mai frumoasă femeie din oraș pentru a-i fi mireasă și face toate aranjamentele de nuntă cu tatăl ei cel sărac. Femeia, Iulia, la început supărată de mariajul forțat, acceptă să intre într-o căsnicie pe care apoi, o trădează, ceea ce o duce la casa de nebuni. Până la urmă, Fernando Krapp învață să iubească iar Iulia își dă seama că îl iubește și este iubită.

Un vis muzical, bazat pe magia inspirată din pictura contemporană spaniolă, spectacolul îmbină poezia, muzica, dansul flamenco, corala, proiecția video și un text de o fragilitate unică bazat pe romanul bine cunoscut al autorului spaniol, Miguel de Unamuno. Spectacolul are ca țintă o lume inexprimată, o lume a fanteziei si a umorului negru în care Iulia, o tânără fată, se ascunde. Când întâlnește un personaj suspect, cu un trecut dubios, ea devine inspirația unui adevărat roman polițist. Cel care a omorât o dată, va omorî din nou. Și dacă soțul ei, Fernando Krapp, ascunde asasinarea unei soții și a multor iubite, înseamnă că se pregătește pentru o nouă crimă.

Spectacolul nostru este un carnaval al simțurilor, o călătorie în misticismul și senzualitatea unei tinere care preferă să trăiască viața visată mai curând decât cea reală. Cuplul care se formează trece prin timp și spațiu, ca să se regăsească la adânci bătrâneți cu un regret tomnatic că dragostea nedeclarată poate nu e dragoste reală.

Cei cărora le plac filmele de aventuri sau romanele pasionale, cei ce visează la o asemenea dragoste și întâlniri neașteptate, se vor regăsi în lumea Iuliei și a lui Fernando Krapp. Cu cât ne adâncim mai mult în progresul tehnologic al erei computerului, cu atât pierdem ocazia să comunicăm și să ne exprimăm emoțiile unul celuilalt. Pentru cei care au fost copii și au rămas copii, această odisee le va aminti de experiențele vieții trăite și chiar netrăite din cauza fricii și a lipsei de curaj și inițiativă.

Va fi o seară de teatru în care stilurile se diversifică și un grup de tineri actori povestește povestea vieții conjugale a unui cuplu printr-o varietate de modalități. Un spectacol de suflet, de imaginație, și mai ales de redescoperire.

Alexander Hausvater este unul dintre cei mai spectaculoși regizori români, numit artist-fenomen al teatrului lumii. Despre spectacolele sale se spune că sunt adevărate întâlniri cu viața. A părăsit România în 1959 cînd a plecat în Israel. Acolo a debutat ca regizor, pentru ca drumul său să continue la Dublin și Montreal iar de acolo în Statele Unite ale Americii, Olanda și multe alte scene ale lumii. După decenii a revenit în România unde a montat zeci de spectacole uluitoare, controversate, impresionante și tulburătoare. I se pare fascinant că într-o lume în care teatrele dispar, la Suceava a luat naștere un teatru de stat.

Acces: 20 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere, respectiv zece lei biletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *