Incendiu în localitatea Climăuți

Duminică, 25 Septembrie 2022, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mușenița, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Climăuți.

Incendiu în localitatea Climăuți

Incendiu în localitatea Climăuți

Incendiu în localitatea Climăuți

Incendiu în localitatea Climăuți

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință.

Incendiul a fost lichidat la ora 21:20.

Au ars astereala acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și bunuri depozitate în pod. S-au degradat tabla acoperișului, pereții locuinței, obiecte de mobilier și alte bunuri materiale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de conductori electrici improvizați.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești și o parte din camerele de locuit, cu bunurile aferente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top