Incendiu în localitatea Costișa

Vineri, 8 Octombrie 2021, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Mușenița, au intervenit cu opt autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Coștișa, comuna Frătăuții Noi.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la construcțiile anexe din două gospodării, cu pericol de propagare la casele de locuit și la alte clădiri din vecinătate.

Pe timpul intervenției de stingere, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două femei, în vârstă de 40, respectiv 80 de ani, care au suferit atacuri de panică. Ulterior, cele două femei au fost transportate la spital.

La prima gospodărie, au ars: construcțiile anexe, corp comun, formate din șură, grajd și magazie, construcții din lemn cu o suprafață totală de aproximativ 100 mp. Au mai ars circa 25 metri cubi lemn de foc, 50 de baloți de fân și s-au degradat alte bunuri. În incendiu au pierit o vacă, doi porci și 20 de păsări de curte. Au fost salvate două case de locuit și restul anexelor din gospodărie.

La cea de-a doua gospodărie, au ars șura și grajdul, construite corp comun, pe aproximativ 80 mp. De asemenea, s-a degradat acoperișul unei alte anexe, pe o suprafață de 12 mp. Și aici, au fost salvate casa și restul construcțiilor anexe.

Misiunea pompierilor militari la fața locului s-a încheiat la ora 6:40, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top