Incendiu în orașul Vicovu de Sus

Duminică, 25 Septembrie 2022, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Voitinel și Gălănești, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau acoperișul unei bucătării de vară și cel al casei de locuit, cu pericol de propagare la interiorul construcțiilor afectate.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei (64 ani), care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost stabilizată și, ulterior, a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, și cel al casei de locuit, pe 70 de metri pătrați. De asemenea, s-au degradat tavanele celor două construcții.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 22:15, iar pompierii au salvat anexele gospodărești și interiorul celor două construcții afectate, cu bunurile aferente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top