Incendiu în satul Slătioara din comuna Râșca

În data de 8 mai 2020 militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană de locuit, din satul Slătioara, comuna Râșca.

Incendiu în satul Slătioara din comuna Râșca

La sosirea echipajelor, ardea construcția din bârne de lemn, cu pericol de propagare la arborii din apropiere. Pompierii paramedici SMURD au preluat o femeie, în vârstă de 87 de ani, care avea arsuri la nivelul feței și pe mâini. Militarii i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Fălticeni.

Au ars cabana de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp, elemente de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior. S-au degradat pereții portanți ai clădirii.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top