Mâine, 6 Iulie 2020, la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava (USV) începe concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licenţă şi masterat la toate cele zece facultăţi. Înscrierile vor demara după o perioadă în care, printr-o serie de acțiuni concrete pentru gestionarea eficientă a situației determinate de epidemia cu virusul SARS-CoV-2, universitatea și-a consolidat poziția de partener principal al autorităților locale pentru sprijinirea comunității sucevene și regionale.

Începe admiterea la Universitatea Ștefan cel  Mare din Suceava

În acest an, candidații au posibilitatea de a se înscrie atât on-site, în locațiile din campusul USV, cât și on-line, folosind platforma de înscriere disponibilă. În contextul epidemiologic existent, USV a luat toate măsurile necesare, astfel încât procesul de admitere să se desfășoare în condiții de maximă siguranță sanitară, fiind instituite protocoale specifice privind dezinfecția spațiilor, urmarea unor circuite intrare-ieșire foarte bine delimitate, monitorizarea temperaturii la intrările în clădirile din campus, adaptarea infrastructurii pentru protecția personalului implicat în procedeul de admitere și a candidaților care vor opta pentru depunerea documentelor on-site. Totodată, pentru a ușura procedura de depunere a actelor în on-line, platforma de admitere a USV pune la dispoziție și un sistem electronic de plată a taxei de înscriere, care va putea fi accesat în momentul înscrierii și încărcării documentelor în platformă.

După cum anunțam săptămâna trecută, oferta educațională din acest an include – dintr-un total de 90 de specializări – nouă programe noi de licență sau de masterat, autorizate sau acreditate, unele dintre ele, cu caracter interdisciplinar, fiind coordonate de mai multe facultăți și departamente și implicând competențe multiple. Astfel, în domeniul Științe inginerești, viitorii studenți vor putea opta pentru: Echipamente și sisteme medicale, Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule, Științe gastronomice, Energetică și tehnologii informatice și Securitate cibernetică. În domeniul Științe socio-umane, programele nou apărute în oferta USV sunt Resurse umane și Globalizare și diplomație economică. Acestora li se adaugă alte două programe care au fost autorizate să funcționeze anterior: Media digitală și Drept penal și criminalistică.

Indiferent de facultatea sau programul de studiu pentru care vor opta, toți bobocii vor primi un sprijin material sub forma unui laptop sau a unei tablete, însoţite de o cartelă SIM cu abonament de date cu o durată de valabilitate de minim nouă luni și cu minimum 50 GB pe lună. În acest sens, universitatea va achiziționa 2.200 de laptopuri, 1300 tablete și 3.500 de cartele SIM.

Informaţii detaliate despre procesul de Admitere 2020, cu repartizarea celor peste 2100 de locuri bugetate și a celor peste 2500 de locuri cu taxă pe programe de studiu din ciclul de licență, masterat și doctorat, pot fi obţinute consultând pagina admitere.usv.ro. Tot aici sunt cuprinse detalii referitoare la specificul fiecărei facultăți și explicații privitoare la probele de concurs.

Procesul de admitere 2020 se desfăşoară în perioada 6-15 Iulie 2020 (fără zilele de sâmbătă și duminică), pentru specializările unde există probe și 6-17 Iulie 2020 (fără zilele de sâmbătă și duminică), pentru specializările unde nu există probe. Sesiunea a doua de admitere se va desfășura în perioada 7-15 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe și 7-11 Septembrie 2020, pentru specializările unde există probe. Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis trebuie să se înmatriculeze cel târziu până la data de 29 Iulie 2020, pentru sesiunea de vară, respectiv 18 septembrie, pentru sesiunea de toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *