Miercuri, 5 Decembrie 2018, începând cu ora 7:30, la Mefi Cafe & Bar din Suceava va avea loc o întâlnire cu Ștefan Mandachi.

Întâlnire cu Ștefan Mandachi

Ștefan Mandachi, proprietarul lanțului de restaurante fast-food Spar­tan, a gândit un model de business care concurează cu giganții din domeniu.

La cei 32 de ani ai săi, Ștefan Mandachi a reușit să pună bazele unei structuri pe care a multiplicat-o rapid. Pornită de la zero, la doar șase ani, compania sa a ajuns la 40 de restaurante.

Strong MND Corporation, compania francizoare deținută de Ștefan Mandachi, in 2017 a ajuns la vânzări de 7,3 milioane de euro anul trecut. La nivel de grup, însă, veniturile au fost aproape duble, de 14 mi­li­oane de euro, în condițiile în care Spartan ocupă locul al patrulea la nivel na­țional ca număr de restaurante, după McDonald’s, KFC și clujenii de la Sa­ladBox. SaladBox și Spartan, fără a fi concurenți direcți, nu doar că sunt cele mai mari lanțuri locale după giganții americani, dar și îndrăznesc să facă pasul și în afara granițelor, acolo unde simt că atât potențialul, cât și pu­terea de cum­pă­rare sunt mai mari decât în România.

Din 2018 a deschis și un hotel de lux cu 90 de camere și apartamente de lux, un centru de evenimente Magnificus platza și Biotransilvania SPA & Wellnes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *