În perioada 3-4 Noiembrie 2017, Muzeul de Științele Naturii din Suceava te invită să vizitezi expoziția intitulată Mineralia.

Mineralia

Ȋntre pietrele folosite în podoabe, bijuterii sau ornamente, agatul ocupă un loc special. Este o piatră fascinantă prin infinitatea de modele, texturi și culori pe care le prezintă.

Agatul a fost folosit de oameni încă din preistorie, cu mii de ani în urmă. Ȋn Grecia Antică și în Imperiul Roman a fost cea mai cunoscută piatră de podoabă, șlefuită sau sculptată în camee. Ȋn timpurile moderne, bijutierii Art Nouveau au fost cei care au redat măreția acestei pietre, folosind în mod special agatele viu colorate. Astăzi agatul este montat în cele mai fanteziste bijuterii, iar bucățile mai mari tăiate şi apoi șlefuite sunt obiecte ornamentale deosebite.

Zone faimoase cu exploatări de agat au existat în Italia, Germania și India dar acum sunt secătuite. Dar există depozite enorme în Brazilia, Uruguay, Mexic sau Madagascar. Ocurențe mici se găsesc peste tot în lume. Cele mai cunoscute şi mai frumoase agate din România se găsesc în Munții Apuseni, la Brad și Techereu.

Agatul cu benzi – prezintă benzi de culori distincte dispuse concentric. Culorile depind de impuritățile existente. Fiind poros, agatul se poate colora cu pigmenți speciali.

Agatul dendritic – agat alb pur ce conține peisaje de incluziuni dendritice datorate oxizilor de mangan

Agatul mușchiform – numele datorat incluziunilor verzui cu aspectul mușchilor de copac în interiorul agatului transparent.

Agatul de foc – culori incandescente puternice datorate difracției luminii în agatul cu oxizi de fier

Expozitia propune o incursiune în lumea pietrelor fine şi preţioase. Minunăţii ale naturii, prezentate în toate formele, de la piatra brută la bijuterie:

  • pietre brute – cristale şi minerale de colecţie; fosile, meteoriţi;
  • pietre tăiate şi şlefuite pentru montură (geme);
  • bijuterii originale, numai din pietre naturale;
  • ornamente din piatră şlefuită.

Coordonatori: Angela Anea (muzeograf geolog) și Andrei Gorduza (geolog).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *