În perioada 15-30 Octombrie 2017, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava va avea loc expoziția cu machetele realizate în cadrul proiectului educațional intitulat Muzeul de Științele Naturii în imaginația copiilor cu tema Pădurile Bucovinei.

Muzeul de Științele Naturii în imaginația copiilor

Prin activitățile sale proiectul educațional a urmărit îmbogăţirea cunoştinţelor şi a noţiunilor despre Muzeul de Ştiinţele Naturii şi stimularea interacțiunii pe linie educațională între muzee şi şcoli.

Preşcolarii şi elevii din şcolile judeţului Suceava au fost invitaţi, pe parcursul vacanței de vară, să viziteze Muzeul de Ştiinţele Naturii, să participe la orele de educaţie muzeală organizate pe diferite teme despre natură în general, dar şi despre ecosistemele pădurilor din județul Suceava.

Machetele realizate de către elevii participanţi vor fi jurizate chiar de către vizitatorii Muzeului de Ştiinţele Naturii, cele mai votate machete vor fi premiate de către organizatori. Votarea machetelor poate fi făcută până în data de 22 Octombrie 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *