Vineri, 19 Martie 2021, începând cu ora 19:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc spectacolul intitulat Noaptea arabă de Ronald Schimmel.

Noaptea arabă

Regia artistică: Zalán Zakariás. Autor: Roland Schimmelpfennig. Traducere: Victor Scoradeț. Scenografie: Sebastian Rațiu. Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc.

În distribuție: Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin și Bogdan Amurăriței.

Considerată una dintre scrierile dramatice remarcabile ale reputatului dramaturg Roland Schimmelpfennig – Noaptea arabă este noua producție a Teatrului Municipal Matei Vișniec din Suceava și este realizată de regizorul Zalán Zakariás, pornind de la spectacolul lectură cu același titlu pe care spectatorii suceveni au avut ocazia să-l urmărească, în luna septembrie, în curtea interioară a Hanului Domnesc.

Despre celebra Noaptea arabă a lui Schimmelpfennig, ne povestește regizorul spectacolului, Zalán Zakariás: Cum este o noapte arabă? E aprinsă, picantă și aventuroasă, cel puțin așa ne-au învățat basmele din O mie și una de nopți. Noaptea arabă a lui Schimmelpfenning însă, se petrece departe de nopțile Orientului, sub stelele unui cartier dintr-un oraș mic, în Germania, despre care am putea spune multe lucruri, în afară de picant și fierbinte. Aventuros poate că este, undeva pe tărâmul imaginației, caracteristic stilului dramaturgului german, cu povești fragmentate, întrerupte temporal. Textul este construit ca un vis, unde la suprafață, nimic neobișnuit nu se întâmplă, vedem oameni modești, care populează un bloc de locuințe cu șapte etaje din Germania și care ne povestesc… Ne povestesc despre singurătate, vise, despre dragoste, despre nevoia de comunicare introducându-ne treptat în lumea fanteziei, unde destinele lor se întâlnesc. Textul dramatic se contopește cu epicul, dramaticul și poeticul fiind elemente esențiale ce caracterizează „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfenning – unul dintre cele mai importante texte ale teatrului post dramatic, care povestește astfel, într-un limbaj unic, fără forme tradiționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *