Vineri, 5 Februarie 2021, începând cu ora 19:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc premiera spectacolului intitulat O caut cu lumânarea de Răzvan Bănuț.

O caut cu lumânarea

O caut cu lumânarea este o adaptare după povestea Ivan Turbincă de Ion Creangă. O adaptare în stil Commedia de’ll arte, unde personajele și acțiunea capătă o tentă modernă. Practic, pe stil, toate-s vechi și nouă toate, iaca un spectacol unde personajul principal își spune singur povestea, cât poate el de bine. Acuma, în fața morții nimeni nu poate să-și spună povestea mai bine decât el însuși. Că dacă s-ar putea altcumva, altfel am sta de povești azi. Uneori se poate, uneori nu se poate. Acuma? Om videa. Vidmaaaa!

Ivan Turbincă este o poveste satirică ce aparține îndrăgitului scriitor Ion Creangă și a fost publicată la 1 aprilie 1878 în revista Convorbiri literare din Iași. Ivan, personajul principal are porecla turbincă pentru că traista fermecată a acestuia – turbinca binecuvântată de Dumnezeu – reprezintă un element foarte important în desfășurarea aventurilor prin care acesta trece.

Narațiunea are o temă cu origini în folclorul românesc și ne relatează aventurile unui soldat rus omonim care călătorește din lumea celor vii în Rai și în Iad, căutând nemurirea. Textul include, de asemenea, un portret al Sfântului Petru, ca paznic al Raiului, o referire la puterile miraculoase ale Sfântului Nicolae, precum și referințe umoristice la stilul de viață al boierilor autohtoni.

Povestea Ivan Turbincă ne așteaptă cu o frumusețe și un univers sonor aparte, prin folosirea expresiilor rusești ce dau autenticitate personajului principal, îmbogățindu-i veselia, făcându-l simpatic cititorului și ascultătorului. Umorul este întreținut prin observațiile și reflecțiile glumețe sau satirice ale autorului, prin glumele împrumutate din fondul tradițional, unele provenind din imaginația proprie povestitorului. Prin această atmosferă dominată de buna dispoziție, pe care o regăsim în toate poveștile lui Creangă, opera sa are o notă foarte personală, unică în literatura română.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *