Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava desfășoară, în perioada 27-31 Ianuarie 2020, o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul instituției.

O nouă etapă de recrutare în cadrul programului de voluntariat "Salvator din pasiune"

Doritorii își pot depune dosarele de înscriere, de luni până vineri, în intervalul 9:00 – 15:00, la sediul ISU Suceava.

De la debutul activității (în 2016) și până în prezent, 539 de voluntari s-au înscris în acest program, iar cei care au parcurs ședințele de pregătire teoretică și practică și au susținut examenele aferente (peste trei sute de voluntari), își pot desfășura activitatea alături de pompierii profesioniști, la intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat.

Informații suplimentare se pot obține și de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, la telefon: +4 0230 524 426, interior 27113.

CONDIȚII de înscriere pentru candidați:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apți din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul ISU.

DOSAR de înscriere, cu următoarele documente:

  • cerere de înscriere (modelul se găsește la unitate și pe pagina de internet);
  • certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele peste 18 ani);
  • copie după actul de identitate;
  • aviz psihologic eliberat de către un cabinet psihologic, organizat în temeiul Legii 213/2004, având una din specialitățile: Psihologie clinică sau Psihologie aplicată în domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională;
  • act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare;
  • adeverință medicală cu mențiunea Nu se află în evidență cu boli cronice, Apt efort fizic mediu sau Clinic sănătos;
  • acordul părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (modelul se găsește la unitate și pe pagina de internet).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *