O nouă ședință operativă la Instituția Prefectului – Județul Suceava

În data de 16 Aprilie 2020, la Instituția Prefectului – Județul Suceava a avut loc o nouă o ședință operativă la care au participat reprezentanții administrației publice și societății civile.

La ședință au participat Ionel Oprea, secretar de stat și coordonator al Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Manuela Trifan, director interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Cornel Dediu, directorul Societății Naționale de Cruce Roșie din România – Filiala Suceava, Liviu Trifina, reprezentantul Uniți pentru Suceava, Daniel Prorociuc, subprefectul județului Suceava, Gheorghe Marin Niță, vicepreședinte în cadrul Consiliului Județean Suceava, Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava, și Irina Vasilciuc, administratorul județului Suceava.

În cadrul ședinței, Ionel Oprea, coordonator al Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, a făcut o prezentare detaliată a situației existente în unitatea medicală, cu accent pe proiecțiile celor trei etape cuprinse în Planul de operaționalizare graduală a Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava pentru atingerea capacității de răspuns maximal, aprobat de către consiliul medical al spitalului județean.

De asemenea, s-a specificat că necesarul de paturi pentru prima etapă – 40 paturi la ATI și 900 de paturi pe secții – este satisfăcut.

Un punct vulnerabil identificat a fost cel referitor la asigurarea concentrației de oxigen, având în vedere că firma care a câștigat licitația pentru asigurarea lucrărilor de întreținere și funcționare a declinat lucrarea fără a face o constatare și fără a oferi consultanță pentru soluționarea acestei probleme. Acest aspect a fost considerat ca fiind prioritate zero, avându-se în vedere mai multe variante alternative de soluționare.

Președintele Consiliului Județean a nominalizat trei angajați ai consiliului județean care vor menține o legătură permanentă cu unitatea medicală și vor căuta soluții pentru identificarea unei alte firme autorizate care să efectueze lucrările necesare. Acest lucru este prioritar deoarece, în eventualitatea trecerii în etapa a doua, este necesară susținerea a 1.200 de paturi, iar solicitarea de oxigen va fi maximă.

De asemenea, Gheorghe Flutur a specificat că aparatul administrativ pe care îl conduce este în permanență dispus să întreprindă toate acțiunile legale necesare pentru restabilirea funcționalității normale a spitalului.

Secretat de stat Ionel Oprea a ținut să se consemneze faptul că este profund impresionat de reacția societății civile, de spiritul de solidaritate de care a dat dovadă. De asemenea a ținut să aprecieze ajutorul primit de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.

Tot în cadrul ședinței s-a specificat că atât Spitalul Județean de Urgență Suceava, care deține secții non-COVID pe toate specialitățile, cât și Spitalele Municipale Rădăuți, Vatra Dornei și Fălticeni pot prelua cazurile de execese alimentare specifice acestei perioade.

Atât domnul secretar de stat Ionel Oprea cât și directorul interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava au precizat că, în județ sunt puține cazuri de infecție COVID 19, majoritatea acestora fiind în municipiul Suceava, de aceea este absolut necesară respectarea cu strictețe a regulilor impuse privind carantina și distanțarea socială.

Administrația județului a comunicat că întreprinde toate măsurile necesare pentru a proteja populația și a se asigura că distanțarea socială și măsurile de protecție sunt respectate.

Directorul Societății Naționale de Cruce Roșie din România – Filiala Suceava, Cornel Dediu a comunicat că, în cursul zilei de vineri, 17 Aprilie 2020, vor fi primite 23.000 de măști de protecție, destinate spitalului județean. Președintele Consiliului Județean Suceava, a solicitat, dacă este posibil, să fie atribuite parte dintre ele, și către Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți.

La finalul ședinței, președintele Consiliului Județean Suceava a solicitat pentru data de 17 Aprilie 2020 o ședință de lucru la care să participe reprezentanți ai sindicatelor salariaților Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, ai Colegiului Medicilor Suceava, ai medicilor de familie și medicilor stomatologi, precum și cei prezenți azi la ședință, pentru a discuta și stabili măsurile necesare pentru stimularea adiției de personal medical calificat în unitatea medicală, ținând cont de necesitatea implementării Planul de operaționalizare graduală a Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava pentru atingerea capacității de răspuns maximal.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top