Până astăzi, 31 Mai 2020, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, în județul Suceava au fost confirmate 3.523 de cazuri cu COVID-19.

Opt noi cazuri confirmate cu COVID-19 în județul Suceava

Pe teritoriul României, au fost confirmate 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.256 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1262 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 124 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.330 de persoane. Alte 95.456 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 439.197 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 380 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.022 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii numărul 55 din 15 Mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 109.900 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, patru infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 30 mai 2020, 44 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Cetățenilor li se reamintește să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800 800 358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4 021 320 20 20.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *