Arhitectură Poloneză

20 July 2017By ArTiStulEvenimente

În perioada 17 Iulie 2017 – 8 August 2017, Muzeul de Istorie din Suceava te invită asă vzitezi expoziția intitulată Arhitectură Poloneză.

USV a prelungit perioada de acordare a burselor pe semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017

20 July 2017By ArTiStulȘtiri

În conformitate cu prevederile ordinului de ministru numărul 4104/05.07.2017 și a celui cu nr. 4366/13.07.2017, bursele de performanță, merit, sociale și speciale acordate de Universitatea Ștefan cel Mare (USV) Suceava vor fi plătite și pe perioada verii, iar sumele aferente lunii iulie urmează să intre în conturile celor circa 1.500 de studenți bursieri, care beneficiază … Read More

Campanie de vaccinare antirujeolă

19 July 2017By ArTiStulȘtiri

Silvia Boliacu (subprefectul județului Suceava), Viorel Seredenciuc (vicepreședintele Consiliului Județean Suceava), Florin Sinescu, (șeful Serviciului Dezvoltare Economică, Servicii Publice și Tehnologia Informației din cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava), Cătălina Zorescu (directorul adjunct executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava) și Irina Franciuc (președintele Asociației Județene a Medicilor Generaliști și Medicilor de Familie) au participat … Read More

The Gift

15 July 2017By ArTiStulEvenimente

În perioada 4-30 Iulie 2017, Muzeul de Istorie (Suceava) te invită să vizitezi expoziția de pictură intitulată The Gift a artistului plastic Ilie Mitrea.

Drift Rarău

14 July 2017By ArTiStulEvenimente

În perioada 15-16 Iulie 2017, pe Transrarău va avea loc cea de-a treia etapă din cadrul Campionatului Național de Drift.