În sesiunea de admitere care tocmai s-a încheiat, programele de studii ale Universității Ștefan cel Mare din Suceava au fost alese de 3.061 de candidați.

Peste 3.000 de noi studenți la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Eforturile făcute constant în direcția diversificării programelor de studii, a atragerii unei resurse umane competente și a dezvoltării bazei materiale s-au concretizat în creșterea atractivității ofertei educaționale a USV. Concret, numărul de candidați înmatriculați la programele de licență (învățământ cu frecvență, studenți români) este cu 13% mai mare față de admiterea din iulie 2019 și cu 32% mai mare față de admiterea din iulie 2018. De fapt, suntem în al cincilea an consecutiv de creștere a numărului de studenți la USV. Celor 1990 de candidați români înmatriculați la programele de licență și celor 797 înmatriculați la masterat li se adaugă, ca în ultimii ani, un număr consistent de candidați români de pretutindeni și cetățeni străini, 200, la ciclul de licență, și 74, la programele de masterat.

Îmbucurător este faptul că, la mai multe programe de studiu, toate locurile scoase la concurs, însemnând întreaga capacitate ARACIS plus 10% locuri destinate candidaților cu domiciliul în străinătate, au fost ocupate din această sesiune. Este vorba despre programele de licență: Poliție locală, Drept, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Asistență medicală generală, Educație fizică și sport, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Psihologie și Administrație publică (ID) și despre programele de masterat: Management şi administraţie europeană, Kinetoprofilaxie, recuperare și modelare corporală, Managementul instituţiilor educaţionale și Consiliere şcolară şi educaţie emoţională.

Având în vedere contextul generat de epidemie, rezultatele finale dovedesc atât atractivitatea programelor de studiu oferite de Universitatea suceveană, cât și faptul că USV a reușit să organizeze un proces de admitere în condiții de maximă siguranță sanitară.

Următoarea sesiune de admitere se va desfășura în perioada 7-15 septembrie, pentru locurile rămase disponibile la licență, masterat și doctorat. Pentru cele 14 domenii de doctorat care organizează concursul de admitere în sesiunea septembrie, perioada de înscriere va fi 7 – 11 septembrie. Oferta USV pentru viitoarea sesiune de admitere conține un total de 33 de locuri (dintre care 17 cu bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, şi 16 fără bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă). Alte 11 locuri sunt destinate etnicilor români de pretutindeni (7 dintre acestea fiind cu bursă), la care se mai adaugă 79 de locuri cu taxă.

Toate informațiile referitoare la sesiunea de admitere septembrie 2020 vor fi publicate pe site-ul universității.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *