Polițiștii din filtrele rutiere au la dispoziție aplicații informatice prin care pot verifica autenticitatea adeverințelor eliberate și calitatea de angajat a persoanei care prezintă o astfel de adeverință.

Potrivit ordonanțelor militare în vigoare, în situații de necesitate argumentate de activitatea lucrativă sau alte situații este permisă circulația persoanelor care pot prezenta pe lângă declarația pe proprie răspundere și o adeverință de la angajator care să certifice faptul că pesoana este angajată la unitatea respectivă.

Din păcate, în ciuda recomandărilor făcute pentru respectarea ordonanțelor militare și a măsurilor dispuse pentru prevenirea infectării cu COVID-19, unii cetățeni aleg să încalce legea, expunându-se riscurilor de natură medicală dar și rigorilor legislației în vigoare.

Polițiștii au constatat în urma verificărilor adeverințelor prezentate peste 40 infracțiuni de fals și uz de fals, toate persoanele care au emis sau folosit astfel de documente fiind cercetate penal. Reamintim că este atrasă răspunderea penală atât pentru cel care utilizează o astfel de adeverință falsă cât și pentru persoana fizică sau juridică emitentă.

Pentru siguranța dumneavoastră, a celor dragi și a comunității, sunteți îndemnați să rămâneți acasă, să limitați contactul cu alte persoane și să respectați prevederile ordonanțelor militare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *