Sâmbătă, 1 August 2020, începând cu ora 19:00, la Cetatea de Scaun a Sucevei va avea loc spectacolul intitulat PiSiCi.

PiSiCi

Spectacol susținut de Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava.

Versuri: Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu. Scenografie: Bobo Burlăcianu. Ilustrații: Ana Țăranu. Regie muzicală: Bobo Burlăcianu.

În distribuție: Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite și Clara Popadiuc.

Un spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr. Un fel de alternativă parodică la Cats. O joacă muzicală în care câteva pisici își deapănă poveștile. La început a fost un miau, după care Pisica Dumnezeu a creat o lume dominată de pisici. În absența omului, pisicile îi iau locul, la pachet cu problemele aferente.

O bătrână obsedată de murături, un patron de fabrică de mobilă cu aspirații de politician, un rachet naiv, un câine reîncarnat în pisică, un cuplu cu probleme în căsnicie, și alte personaje pisicești își cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveștile lor se întrepătrund, conectându-le într-o țesătură unică.

Durata spectacolului: 70 de minute.

Spectacolul se va desfășura respectând regulile de distanțare socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *