În data de 17 Aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Centrul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției, la nivelul județului Suceava sunt 1.970 de persoane în izolare voluntară la domiciliu (10.542 de persoane au ieșit din izolare) și 1.040 de persoane în carantină instituționalizată (830 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată).

Au fost externate din spital 535 persoane și declarate vindecate 154 de persoane.

Instituția Prefectului informează că în ultímele 24 de ore echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat, verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și / sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

La aceste acțiuni au participat 334 de polițiști, 108 polițiști locali, 30 de militari MApN și 65 de jandarmi.

Verificările au vizat 2052 de persoane aflate în autoizolare / carantină și 39 de unități economice. Au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 256.500 lei. Au fost întocmite două dosare penale pentru infracțiuni de fals și uz de fals.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *