În data de 22 Mai 2020, conform informațiilor oferite de Centrul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției, la nivelul județului Suceava sunt 2.280 de persoane în izolare voluntară la domiciliu (15.159 de persoane au ieșit din izolare) și 370 de persoane în carantină instituționalizată (2.735 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată).

Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 18.360 de teste.

Conform situației întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2.125 de persoane declarate vindecate.

Joi, 21 Mai 2020 a fost aprobatăOrdonanța de urgență privind acordarea de catre Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ teritoriale.

Astfel în următoarele două luni, persoanele eligibile vor primi un set de 50 măști/ persoană, de această măsură beneficiind aproximativ 2, 3 milioane persoane.

Categoriile de persoane eligibile pentru aplicarea acestei măsuri sunt:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii numărul 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii numărul 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de articolele 42 și 58 din Legea numărul 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *