În data de 30 Iunie 2020, conform informațiilor oferite de Centrul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției, la nivelul județului Suceava sunt 3.021 de persoane în izolare voluntară la domiciliu (29.725 de persoane au ieșit din izolare) și opt persoane în carantină instituționalizată (3.111 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată).
Conform situației întocmită de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.408 de persoane declarate vindecate.
Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul COVID-19.
În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalul județean cinci persoane diagnosticate cu COVID-19 si externate 10 persoane.
În Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava se află internați un număr de 449 pacienți, dintre care 113 pacienți COVID-19, 336 pacienti nonCovid. Un număr de 11 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți sunt internați un număr de 57 de pacienți COVID-19 și șapte persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
In cursul zilei de 29 Iunie 2020, polițiștii au desfășurat activități in context COVID-19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor si interdictiilor impuse 3037 persoane și 24 de societăți comerciale, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1500 lei.
Instituția Prefectului – Județul Suceava face apel la cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile tuturor actelor normative în vigoare.