Ștefan cel Mare – apărător al ortodoxiei

Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor muzeale adresate elevilor.

Ștefan cel Mare - apărător al ortodoxiei

Serviciul Cetatea de Scaun a Sucevei organizează în perioada 15 aprilie – 15 mai 2022, lecția de educație muzeală cu tema Ștefan cel Mare – apărător al ortodoxiei.

Activitățile din cadrul programului muzeal se adresează elevilor din ciclurile școlare primare, gimnaziale și liceale din mediul urban și rural.

Elevii vor descoperi etape și particularități din ortodoxia Evului Mediu în Țara Moldovei, mai exact în timpul domniei voievodului Ștefan cel Mare, dar și din copilăria sa.

După cum spune și titlul lecției muzeale, Ștefan cel Mare a pus biruințele în luptele purtate nu pe seama iscusinței sale, ci …a voii și puterii lui Dumnezeu.

Ctitoriile din țară, darurile făcute la Sfântul Munte Athos dar și legendele despre Ștefan sunt câteva dintre subiectele abordate.

Vor lectura și dezbate fragmente din legende, vor petrece timp frumos la Cetatea de Scaun și nu în ultimul rând, vor fi implicați în activități practice.

Informații suplimentare și programări la telefon: +4 0784 275 644, la Casa Custodelui – Cetatea de Scaun a Sucevei sau pe adresa de email cetate@muzeulbucovinei.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top