În food court-ul Iulius Mall Suceava s-a deschis, de curând, Taksim, o locație care le propune pofticioșilor o incursiune culinară orientală. Meniul Taksim aduce savoarea preparatelor din Istanbul, oferind clienților prilejul de a se bucura de o experiență gastronomică autentic turcească.

Iskender, Adana, Kebab, Kisir, Mercimek kofte, baclava, kadayif ori gullac? Sună foarte apetisant, iar gurmanzii le pot savura în cel mai nou restaurant din food court Iulius Mall Suceava. Taksim – Flavours of Istanbul le propune o alternativă sănătoasă la mâncarea de tip fast – food, care are la bază veritabilele rețete turcești. Întregul concept este conturat în jurul a trei idei fundamentale: utilizarea ingredientelor naturale, combinarea lor pentru un gust cu totul aparte și prospețimea produselor, care-și păstrează proprietățile naturale, fiind gătite prin tehnici specifice.

Pentru o pauză de masă în stil oriental, poți opta pentru mâncăruri la tigaie, în fiecare zi fiind propuse între 18 și 25 de rețete diferite, pregătite de bucătari turci cu experiență. Sau poate îți este poftă de Adama, Shaorma, Kebab, Iskender, Kisir, Mercimek kofte ori Lahmacun făcute ca în bucătăriile din Istanbul. În meniul Taksim sunt disponibile și supe, salate și ispititoarele meze, care surprind printr-un mix de arome. Nu lipsesc nici deserturile tradiționale. Budinca de orez sau de ciocolata, baclava, kadayif, gullac sunt răsfățul zilnic pregătit de Taksim pentru amatorii de delicii. Iar pentru un meniu complet, poți alege băutura tradițională ayran sau limonade răcoritoare.

Toate preparatele Taksim sunt realizate cu ingrediente proaspete, de cea mai bună calitate, iar pentru ca savoarea lor să fie autentică, mirodeniile, legumele uscate, sosurile speciale și întreaga gamă de semințe, alune și nuci sunt aduse direct de la Istanbul. Incursiunea orientală este oferită până în cele mai mici detalii, amenajarea restaurantului fiind inspirată din Grand Bazaar și piața de condimente din Istanbul. În plus, spectacolul gastronomic este accesibil clienților, pentru că bucătăria este deschisă și oferă transparență totală.

Taksim este un lanț de restaurante înființat în anul 2013, fiind prezent cu opt locații proprii și două în franciză în București, Cluj – Napoca, Constanța și Suceava.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *