Un bărbat a fost depistat de către jandarmi, transportând surplus de material lemnos, dar și o altă specie de lemn decât cea înscrisă în avizul de însoțire

Vineri, 19 Noiembrie 2021, pe raza localității Pojorâta, în urma unei acțiuni pe linie silvică desfășurată de Jandarmeria Câmpulung Moldovenesc, a fost descoperit un bărbat în vârstă de 49 de ani, reprezentantul unei persoane juridice, care transporta în surplus cantitatea de 2,54 metri cubi lemn rotund rășinoase molid și 1,32 metri cubi lemn rotund rășinoase care nu corespundea cu grupa de specie consemnată în avizul de transport și însoțire.

Un bărbat a fost depistat de către jandarmi, transportând surplus de material lemnos, dar și o altă specie de lemn decât cea înscrisă în avizul de însoțire

În acest caz, conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu avertisment și amendă în valoare de 1.000 de lei, iar lemnul transportat ilegal, respectiv cantitatea de 3,86 metri cubi, a fost ridicat în vederea confiscării și predat Atelierului de Producție Sadova.

Astfel de misiuni vor fi organizate de către jandarmii suceveni și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor și transportului ilegal de material lemnos.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top