Astăzi, 20 Februarie 2021, a avut loc on-line ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca prim punct pe ordinea de zi stabilirea unui set unitar de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de Covid-19 și ca urmare a analizei incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori în județul Suceava.

Luând în considerare contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului Suceava, statistica zilnică privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la mia de locuitori, înregistrate la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, analiza de risc întocmită în data de 20.02.2021 și punctul de vedere al Direcției de Sănătate Publică Suceava privind reanalizarea unor măsuri restrictive pentru unitățile administrativ-teritoriale în cadrul cărora se înregistrează incidențe ridicate ale cazurilor pozitive la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a adoptat Hotărârea nr. 54 din 20.02.2021.

Un nou set de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava

Prin Hotărârea nr. 54 din 20.02.2021, s-au dispus, începând cu data de 22.02.2021, ora 00.00, pentru comuna Pătrăuți, pentru o perioadă de 14 zile, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori, următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 35/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava aflate în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *