Olimpiada Națională de Informatică 2019, secțiunea liceu, se va desfășura la Suceava, în perioada 30 Aprilie 2019 – 4 Mai 2019.

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV), împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, sunt organizatorii acestui eveniment deosebit de important pentru tinerii IT-iști din toată țara. Președintele de onoare al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Informatică este domnul prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, Rectorul USV.

Pe durata celor aproape cinci zile, elevii și profesorii însoțitori vor avea un program încărcat, probele de concurs alternând cu un program turistic și cultural, care va include o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei și la Muzeul de Istorie, alături de piesele de teatru Cyrano de Bergerac, care va fi jucată pe scena Auditorium-ului Joseph Schmidt, și Cosmic, care va putea fi urmărită la Observatorul Astronomic al Universității.

Programul Olimpiadei cuprinde două zile de concurs, cu durata de patru ore, în cadrul cărora, cei aproape 400 de elevi participanți se vor întrece pentru stabilirea premiilor și medaliilor la nivel național. În a treia zi de concurs, va fi organizată o probă de baraj, la care vor participa elevii situați în partea superioară a clasamentului după primele două zile de concurs, probă prin care se va definitiva componența lotului lărgit al României, care urmează să se pregătească pentru Olimpiada Internațională de Informatică.

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va găzdui probele de concurs pentru clasele a XI-a și a XII-a și proba de baraj menționată anterior. Toate probele se vor desfășura în laboratoarele Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul USV. Astfel, în fiecare dintre zile, în jur de 180 de elevi vor solicita la maximum tehnica de calcul modernă de care dispune facultatea, în încercarea de a rezolva probleme cu un grad ridicat de dificultate.

Festivitățile de deschidere și premiere ale Olimpiadei vor fi organizate pe esplanada din fața Corpului A al Universității (sau în Aula Magna a USV, dacă starea vremii nu va permite desfășurarea lor în aer liber). Festivitatea de premiere se va încheia cu un spectacol susținut de formațiile Nouă și Mono Jack’s.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *