În perioada 2-5 Noiembrie 2017, la Nürnberg (Germania) s-a desfășurat salonul internațional de inventică iENA, cea mai prestigioasă manifestare în domeniu. Ediţia din acest an a salonului s-a bucurat de participarea a 31 de ţări, care au prezentat peste 800 de invenții.

La secțiunea dedicată universităților, în care s-au înscris 37 de instituţii de învăţământ superior, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a obținut două medalii de aur şi una de argint, alături de alte două medalii speciale, acordate unor invenţii care au făcut dovada remarcabilei colaborări inter și transdisciplinare dintre membrii comunităţii noastre academice.

Invențiile premiate cu medalii de aur sunt:

Obiectiv de microscop cu focalizare automată. Autori: Gheorghe Gutt, Valentin Popa şi Mihai Dimian.

Aparat pentru determinarea automată a permeabilităţii membranelor la lichide apoase. Autori: Sonia Amariei, Gheorghe Gutt şi Liliana Norocel.

Medalia de argint a fost acordată invenției Sistem electronic pentru asistarea bicicletelor în mers ai cărei autori sunt prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt şi prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.

Totodată, Gheorghe Gutt a fost nominalizat și admis pentru a face parte din juriul internațional al salonului iENA care va avea loc anul viitor în Nürnberg (Germania).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *